luni, 23 noiembrie 2009

Statul român: executorul prin care corporaţiile şi bancile occidentale spoliază România şi generaţiile viitoare de români.

Trebuie să recunosc că titlul pare cam dur dar, analizând deciziile luate în domeniul financiar de către guvernanţii noştrii în ultimele luni, vom ajunge la concluzia că este chiar indulgent.

După schimbarea de sistem politico-economic declanşată de evenimentele din decembrie 1989, noua putere din România a demarat o acţiune intensă de inoculare în mentalul colectiv al românilor a ideii unui ajutor necondiţionat pe care ţarile occidentale, în special cele europene, ar fi fost dispuse să-l acorde României pentru creşterea niveluli de trai, reducerea decalajelor ce ne separau de occident şi integrarea în rândul statelor dezvoltate din clubul euro-atlantic.

Puţini români s-au gandit atunci că Occidentul, prin agenţii săi de influenţă care se aflau la conducerea României, nu facea alteceva decăt să vândă românilor un măr otrăvit ascunzând sub gustul dulceag al promisiunilor de bunăstare un dublu scop cu efecte dezastroase pe termen mediu şi lung: distrugerea industriei românesti, în vederea transformării României într-o piaţă de desfacere pentru produsele preponderent vestice, şi indatorarea masivă a populaţiei şi statului român ca mijloc de presiune politică si economică permanentă.

Sub pretextul, devenit stindard, al necesităţii demolării “mormanului de fiare vechi”, cum era denumită industria românească de către un fost prim-ministru, şi a alinierii pieţelor financiare şi de bunuri la normele şi regulile europene, s-a trecut la desfiinţarea unităţilor productive din industrie şi agricultură fapt ce a redus drastic prezenţa pe piaţa românească a produselor de larg consum şi alimentare indigene. Concomitent, s-au privatizat sau concesionat în condiţii oneroase, către concerne occidentale private şi de stat, sectoarele economice strategice, bănci, utilităţi publice şi acele unităţi productive cu randament ridicat, scoţindu-se din proprietatea şi influenţa privată şi publică românească o mare parte din centrele de profit indigene. S-a eliminat astfel orice posibilă iniţiativă românească de relansare a unor activitaţi industriale capabile să aproivizioneze piaţa românească si cea internaţională cu produse ”made in Romania”.

Vidul de produse româneşti la care s-a adăugat dorinţa arzătoare a românilor de a beneficia de opulenţa şi confortul occidentului nu erau totuşi suficiente pentru a face din România o mare piaţă de desfacere pentru produsele occidentale. Mai era necesar ca populaţia să dispună de banii necesari cumpărării acestor produse. Cum românii nu prea aveau bani strânşi la ciorap şi nici salarii cine ştie ce, occidentul ne-a oferit, ca mijloc de a ne finanţa dorinţele, creditul în toate formele lui: de consum, ipotecar s-au ascuns sub formă de leasing. Prin intermediul băncilor aflate, cu excepţia CEC-ului, în totalitate sub controlul unor importante instituţii financiare occidentale, aproape toţi românii au avut acces la credite, singurele condiţii de îndeplinit fiind acelea de a avea un buletin şi un venit lunar. Cât priveşte măsurile prudenţiale acestea nu au mai contat, băncile relaxându­-şi politicile de creditare pentru consum după modelul sub-prime-ului american.

Toată lumea a avut de câştigat din această invazie de bani veniţi din Occident.

Astfel, apelând la credite bancare, mulţi români s-au mutat în case noi, şi-au schimbat maşinile, frigiderele şi televizoarele, deşi venitul lor lunar nu depăşea câteva sute de euro. Pînă şi concediile în străinătate şi le-au plătit cu bani împrumutaţi de la bănci.

Guvernanţii jubilau şi ei, lăudându-se în gura mare cu creşterile economice spectaculoase dar evitând să spună ca principala sursă a acestei creşteri era consumul exploziv de mărfuri din import. În plus, creşterea consumului a generat şi o creştere a încasărilor bugetare (TVA, accize, impozit pe venit, impozit pe profit, etc), excedentul bugetar obţinut fiind, din păcate, atât de rapid şi intens căpuşat de politicienii corupţi şi clientela politică până când din excedent s-a transformat într-un deficit.

Concernele occidentale erau şi ele foarte mulţumite de capacitatea mare de absorbţie a României, a doua piaţă de desfacere, după Polonia, din rândul noilor veniţi în comunitatea nord atlantică. În plus, uşurinţa cu care se acordau creditele, mai precis accesul facil la bani, a generat o creştere semnificativă a preţurilor comparativ cu celelalte ţări din zona Europei centrale şi de est, deci venituri suplimentare pentru producătorii occidentali şi marile lanţuri de magazine vest-europene prin care aceştia îşi distribuiau produsele în România;

La rândul lor, bancherii occidentali înregistrau cele mai mari profituri şi, implicit, bonusuri din istoria prezenţei lor România.

Avertismentele guvernatorului BNR şi a puţinilor analişti economici independenţi privind efectele nefaste ale supraîncălzirii economiei, a creşterii periculoase a deficitului comercial şi, implicit, a celui de cont curent, nu erau luate în seamă, toată lumea continuând să facă un singur lucru: să cumpere pe datorie cu o frenezie demnă de o cauză mai bună.

În toamna lui 2008 a venit criza şi, odată cu ea, au dispărut banii, s-a restrâns creditarea şi, implicit, au scăzut vînzările, piaţa internă contractându-se în unele domenii cu peste 60%. Scăderea vânzărilor şi implicit a taxelor indirecte (TVA, accize, etc) a făcut ca primul şoc să fie resimţit de bugetul de stat care, lună de lună, a colectat cu peste un miliard de euro în medie mai puţin decât fusese planificat. Scăderea activităţilor economice, inclusiv a exporturilor şi importurilor, a obligat firmele private să-şi restrângă activitatea inclusiv prin trimiterea în şomaj a peste 300 mii de angajaţi care din contributori la bugetul de stat au devenit consumatori, fapt ce a crescut şi mai mult presiunea asupra finanţelor publice.

Soluţia imediată de echilibrare a situaţiei financiare a României ar fi fost scăderea imediată a cheltuielilor bugetare şi demararea de acţiuni ferme de relansare a acelor domenii economice generatoare de plus valoare şi valută: agricultura, turism şi anumite ramuri competitive ale industriei româneşti.

Ce au făcut guvernanţii noştrii? În afară de promisiuni, aproape nimic, preferând să compenseze deficitele prin angajarea ţări şi, implicit, a populaţiei, într-o morişcă de împrumuturi masive de la instituţii financiare internaţionale şi bănci locale. La prima vedere s-ar părea că starea actuală este urmarea unei crase incompetenţe în guvernare. Dar nu este deloc aşa. Să analizăm împreună ce se acunde în spatele acestei soluţii de ieşire din criză adoptată de guvernanţii noştri, cine are de câştigat, "cui prodest?", precum şi care sunt urmările pe termen mediu şi lung pentru România şi poporul român.

De la început trebuie să înţelegem că, atâta timp cât peste 80% din mărfurile şi produsele comercializate în România sunt produse de firme occidentale, scăderea dramatică a consumului, ca principal efect al crizei economice actuale, afectează în principal interesele străine şi într-o măsură mai mică economia naţională, cea mai bună dovadă fiind faptul că odată cu scăderea consumului s-a declanşat şi un proces de echilibrare a balanţei de plăţi şi a contului curent.

În acelaş timp, o scădere a veniturilor populaţiei angajate în sectorul privat şi cel bugetar, conduce, pe langa la o scădere a cosumului, şi la o reducere drastică a capacităţii populaţiei de a accesa credite datorită creşterii riscului de nerambursare. O scadere a creditării populaţiei înseamnă implicit o scădere a activităţii bancare şi a profiturilor acestora. Dar, în Romănia sectorul bancar se află aproape în totalitate în proprietate străină, deci principalii perdanţi ar fi fost, alături de producătorii occidentali de bunuri, şi instituţiile financiare occidentale.

Trebuia găsită o soluţie pentru a menţine ridicată capacitatea pieţei româneşti de a absorbi bunuri occidentale, dar şi o soluţie de a menţine ridicată, profitabilă şi sigură activitatea de creditare desfăşurată în România de băncile străine, în condiţiile în care veniturile sectorului privat au scăzut dramatic la fel ca şi bonitatea populaţiei.

Şi aşa s-a născut soluţia: menţinerea la cote ridicate, nejustificate de nivelul productivităţii muncii din ţara noastră, a umărului persoanelor angajate în sectorul bugetar şi a veniturilor acestora precum şi a investiţiilor şi achiziţiilor publice, şi finanţarea deficitului bugetar generat de aceste excese prin împrumuturi masive contractate de Guvernul României de la intituţiile bancare din România şi străinătate. In acest fel, s-a menţinut capacitatea de cumpărare a produselor importate din Occident de către persoanele angajate în sectorul bugetar, concomitent cu menţinerea instiuţiilor financiare străine, prin credite purtătoare de dobânzi, pe post de căpuse prinse de PIB-ul României.

Prin această soluţie băncile străine au by-pass-at riscul nerambusării creditelor acordate persoanelor fizice şi juridice, acordând creditul direct statului, cel mai serios debitor pe care l-ar putea avea o bancă. Diferenţa dintre cheltuielile salariale şi de investiţii realizate efectiv de sectorul bugetar şi cheltuielile bugetare suportabile de economia românească actuală, diferenţă finanţătă de bănci, reprezintă în fapt o creditare a angajaţilor din sectorul bugetar şi a clientelei politice căreia i se atribuie contractele de investiţii şi achiziţii publice, dar nu direct ci prin intermediul statului care, în aceste condiţii, preia şi obligaţia rambursării creditelor.

Mai mult, obţinerea de către stat a resurselor necesare rambursării în viitor a acestor credite si a dobânzilor aferente (din care băncile îşi realizează profitul) nu se va face de la adevăraţii beneficiari - bugetarii şi companiile cliente politicienilor prin care s-au realizat investiţiile şi achiziţiile publice - ci de la întreaga populaţie care va fi obligată să plătească taxe şi impozite mult majorate.

Pe scurt, statul român va deveni, din momentul începerii rambursării acestor credite, executorul prin care băncile străine - care au creditat indirect achiziţionarea de către bugetari şi firmele clientelă de bunuri produse de firme occidentale - vor recupera aceste credite şi dobânzile aferente de la toţi cetăţenii României, indiferent dacă au fost sau nu beneficiari ai acestora.

Când se va termina această spoliere? e greu de spus, dar se văd deja rezultatele pozitive pentru bancherii occidentali; în 2009, bancile străine din România au obţinut cel mai mare profit din Europa datorită, în exclusivitate, creditelor masive cu dobîndă ridicată acordate statului român.

În ceea ce priveşte firmele particulare şi angajaţii acestora, acut decapitalizate şi cu veniturile în scădere, acestia au acces din ce în ce mai greu la linii de finanţare, căci ce bancă mai e interesată să intre în relaţii contractuale cu clienţi ce prezintă un risc de nerambursare, când are cel mai mare şi mai sigur client posibil: Statul Român.

Cât despre generaţiile viitoare de români - copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri - ei îşi vor vedea, pentru mulţi ani de acum încolo, roadele muncii lor luând calea băncilor occidentale, după ce, în prealabil, au fost rechizitionate de statul român sub formă de taxe şi impozite, ceea ce mă duce cu gândul la etimologia cuvântului ``ticălos`` din limba română. Următoarea explicaţie am gasit-o scrisă de Marian Badea în articolul ``Cu Tico în Thassos`` publicat în Ecoul:

``Cică, pe vremea fanarioţilor, aceştia au impus populaţiei o fiscalitate înrobitoare. Şi, pentru că românii nu aveau sau nu voiau să plătească atât cât se cerea, oamenii de încredere ai domnilor fanarioţi (majoritatea greci) intrau prin casele oamenilor şi îşi alegeau obiecte sau podoabe preţioase pe care şi le însuşeau. Şi de cele mai multe ori, ei exclamau surprinşi şi oarecum bucuroşi de frumuseţea acestora: „Ti kalos !”, ceea ce în limba greacă înseamnă „Ce frumos !”… Cu timpul, când aceştia reveneau să strângă birurile, populaţia românească se alarma prin viu grai transmiţându-şi unul, altuia, mesajul: „Vin ticăloşii``

Oare se vor întoarce ticăloşii?

6 comentarii:

  1. Mi-a placut si al treilea articol,Catalin!
    As avea cateava nedumeriri personale:
    -exista undeva publicata suma de rambursat la creditul de 20 mld. Euro, total si anual, fiindca din declaratiile economistilor am inteles ca incepem sa ramburdam din 2011, avem n-avem trebuie sa-i dam inapoi;
    -dobanzile la credite practicate de bancile straine cu filiale in Romania, la ele acasa la Euro si USD sunt de regula sub 5%, in timp ce romanilor, fie ei persoane fizice sau juridice li se ofera credite cu dobanzi spre 10%, asta dupa parerea mea se chiama camatarie si poate sa o faca orice bisnitar din coltul strazii;
    -in vremea existentei excrocheriilor tip Caritas, FNI, SAFI n-am vazut picior de economist de marca sau politician care sa explice si omului simplu ca nu se poate castiga de n ori suma depusa decat in detrimentul celor multi si prosti care joaca si la sfarsit vor pierde.Nici partea oficiala Banca Nationala, Ministerul de Finante, ANAF nu au zis nici pas, au incasat banii si au tacut.Achitarea de taxe si impozite pentru o excrocherie in opinia mea duce la legalizarea acesteia. Autoritatile nu pot spune ca n-au stiut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai, in opinia mea, "statul romanesc" nu este nimic altceva decat o organizatie terorista tip Hamas, Hezbollah sau Al Qaeda, care, prin activitatea interesant de haotica, reuseste sa implementeze suficiente bombe capcana in sufletul oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte bun articolul, felicitari!
    o viziune macro economica usor de citit si de inteles.

    RăspundețiȘtergere
  4. D-le Catalin, daca am fii discutat amandoi sute de zile si poate nu reuseai mai bine sa scrii ceea ce ai scris ! Felicitarile si admiratia mea sunt de fapt o banalitate fata de ce a-si dori sa-ti transmit !
    Am mai reactiont la numele dumitale pe alt blog in legatura cu NATO ca paznic a faotelor ce le descrii.
    Eu , de fapt nu am crezut nimic din ce spuneau cei ce l-au ucis pe Ceausescu in cel mai infricosator ,abominabil, penibil, pervers si dezgustator proces de tip Stalinist, si am plecat din tara stiind 100% ce urma sase intimple ulterior. Cum nu am crezut nici chestia cu "mormanul de fiare vechi" certitudine personala care mi-a fost confirmata dupa ce am cunoscut bine Westul zis democratic.
    De atunci eu nu vedeam nici o solutie pentru viitor... restul il cunosti si dumneata , chiar foarte bine dupa cum se pare.
    Pe mine cei ce ma cunosteau si le explicam inca din 1990( cind am fondat PNL Dolj- acum nu mai exist in nici un document- Seucristii PNL au sters totul din dosare confrom tehnicii lor bine cunoscute)cum sta treaba m-au catalogat nebun , cum de fapt la fel m-au catalogat [prin 2003/4 cind le explicam de ce nu este bine cu ce se intimpla in Romania si mai ales cine sunt executantii si colaboratorii lor.
    Cu d-ta si inca citiva , toti suntem niste "nebuni"dar din pacate avem dreptate.
    Admir enorm stilul concis , logic, curat, definitoriu,clar si corect in care scrii.
    Te felicit si te admir! Ma bucur ca existi si iti doresc numai bine , un Craciun fericit si La multi ani ! Bravo

    RăspundețiȘtergere
  5. O imagine foarte limpede a situatiei in care ne aflam si, mai grav, a situatiilor in care vom fi pusi in viitorul apropiat, mediu si, din nefericire, pe un orizont de timp pe care absolut nimeni in acest stat nu il poate determina. E clar ca vom deveni robii unor datorii facute de stat, poleite initial intr-o centura de siguranta si devenite ulterior adevarate "grupuri motopropulsoare" ale economiei si societatii. Problema e ca am fost mintiti si dezinformati, si aici nu vorbim de unii sau de altii ci de toti cei care ne "reprezinta" si "servesc" in institutiile statului. Si asta pentru ca si tacerea e o forma de complicitate. Sincer, daca in tara asta s-ar fi construit ceva, sau s-ar fi antamat anumite "mecanisme" economice as fi fost primul care as fi acceptat povara si asta pentru ca celebra luminita de la capatul tunelului s-ar fi zarit chiar daca in departare, insa acum nu stim ce anume s-a intamplat cu acesti bani (in afara de plata salariilor si pensiilor). Una peste alta, ca tot am pomenit de luminita de la capatul tunelului, mult uzitata de dl. Ciorbea in timpul caruia in primavara anulului 1998 a avut loc acel moment soc, sper, desi ma tem ca o fac degeaba, sa nu ajungem sa traim in 2010 momente similare, daca nu chiar mai grave. La multi ani domnule Catalin si tuturor celor care va citesc articolele. Sa dea D-zeu sa fim noi pesimisti si realitatea sa ne suprinda in mod placut.

    RăspundețiȘtergere
  6. O viziune lucida si limpede a situatie de fapt in care ne aflam si a ceea ce nu este exclus absolut deloc sa urmeze. "Centura de siguranta" a devenit "grupul motopropulsor" al subzistentei acestui stat. Ideea de baza e ca suntem mintiti si dezinformati de toti cei care ne "reprezinta" si ne "servesc" in institutiile statului indiferent de culoarea politica pe care o au. Nu uitati ca si tacerea sau lipsa de reactie e uneori o forma de complicitate, cu nuantele de rigoare pe care nu le mai discutam acum. Cert e ca utlizarea acestor bani in investitii care sa aduca roade in economie ar fi justificat fara doar si poate eforturile ce vor urma si carora nimeni din acest stat nu le poate determina durata. Sper sincer sa nu mai traim momente simimlare sau chiar mai rele ca cele din primavra anului 1998, acum in 2010. La multi ani domnule Catalin.

    RăspundețiȘtergere