miercuri, 10 martie 2010

Singura soluţie de ieşire din criză: scoaterea României la mezat - a ceea ce a mai rămas din ea

Dedicaţie: Dedic acest eseu fiului meu mai mic, Cosmin Cristian, care astăzi, 10 Martie 2010, împlineşte frumoasa vârstă de 20 de ani, precum şi tuturor tinerilor din România care s-au născut după 1989. Le urez la toţi multă sănatate şi multă fericire şi îi rog să ne ierte, pe mine şi pe părinţii lor, pentru comoditatea, indiferenţa şi laşitatea cu care am permis distrugerea României.



Iniţial, am avut în intenţie să scriu un eseu despre ciza din România după alegeri, dar, atunci, am considerat ca fiind nepotrivit să umbresc, cu gânduri şi concluzii pesimiste, bucuria şi optimismul ce ne sunt aduse în suflet de sărbătorile Crăciunului. La un moment dat, renunţasem chiar să-l mai scriu, dar bâlbâielile şi inconsecvenţa cu care, în ultimele două luni, Puterea şi cea mai mare parte a presei au analizat şi tratat criza din România m-au făcut să mă răzgândesc. Frizând raţionalul şi aflaţi în lipsă de soluţii, reprezentanţi ai Puterii, fie ei blonde şi vocale reprezentante ale guvernului, purtatorul de cuvânt al BNR sau chiar preşedintele ţării, au înlocuit anunţurile de ieşire certă din criză de la sfârşitul anului trecut, cu îndemnuri la optimism, gândire pozitivă şi invocare a Divinităţii.

Acest mélange grotesc de certitudine cu soluţii mistice şi energi pozitive, la care s-au adăugat un buget pe 2010 lipsit de coerenţă şi rezultatele economice slabe, mult sub aşteptări, cu care s-a încheiat trim IV 2009 şi ianuarie 2010, a fost surclasat, în ierarhia motivelor ce m-au decis să scriu acest eseu, de un anunţ halucinant făcut vineri 5 martie 2010 de preşedintele ţării: România s-ar putea să apeleze la un nou împrumut de la FMI la sfârşitul acestui an.

Tot acestui anunţ, venit de la cea mai informată autoritate a statului român, i se datorează şi titlul eseului care, poate, nu ar fi fost atât de pesimist dacă n-ar fi fost precedat de o solicitare adresată Greciei, pe 3 martie a.c., de un parlamentar german, prin care acesta îi cerea vecinei noastre vânzarea insulelor pentru plata datoriei externe.

Anunţul Preşedintelui României şi solicitarea adresată Greciei de parlamentarul creştin-democrat german, D-ul Josef Schlarmann, ne sugerează că România s-ar putea afunda şi mai mult în datorii, iar dacă va intra în incapacitate de plată extrernă, creditorii îşi vor recupera banii scoţându-ne activele la masa credală, ca în orice faliment. În acest context, traseul periculos de asemănător pe care Grecia şi România l-au parcurs în ultimii ani, precum şi similitudinile şi asemănările existente în acest moment între economiile şi condiţiile socio-economice ale celor două state, ne obligă pe toţi românii care mai simţim un dram de responsabilitate faţă de viitorul acestei ţări să analizăm lucid şansele noastre de redresare, să găsim răspunsuri la întrebările: dacă şi cum va ieşi România din criză, cât de mari vor fi costurile şi cu ce implicaţii asupra viitorului poporului Român.

Din aceste considerente, eseul de astăzi este destinat, în primul rând, acelor români care încă mai cred ca fac parte dintr-un popor milenar şi nu dintr-o populaţie întâmplător locatară a spaţiului carpato-danubian-pontic, dar şi acelor cetăţeni români care, conştient sau din culpă, prin acţiune sau lipsă de reacţiune, sunt coautori la marasmul românesc.


*

* *

Evoluţiile unui fenomen, în cazul de faţă criza economico-fianciară actuală din România, nu pot fi prognozate corect fără o identificare precisă atât a condiţiilor locale existente la momentul declanşării acestuia cât şi a efectelor interferării acestor condiţii cu situaţii şi evoluţii externe. În acelaş timp, este obligatoriu ca analiza să ia în considerare cauzele externe şi interne care au dus la crearea acestor condiţii, cu accent pe obiectivele urmărite de Occident în România după 1990 şi acţiunile desfăşurate pentru atingerea acestor obiective.

Sprijinirea, după unii chiar determinarea, de către Occident a cădererii regimurilor comuniste din Europa de Est, a avut ca pricipale obiective strategice cucerirea economică şi crearea de pârghii şi mecanisme de influenţare, determinare, într-un cuvânt, de subordonare a politicilor acestor ţări pe termen mediu şi lung.

La momentul 1990, Occidentul se afla în pragul unei crize de supraproducţie, iar câştigarea unei pieţe de desfacere de aproape 500 milioane de oameni, cât locuiau în fostele ţări comuniste central şi est europene plus Rusia, era un debuşeu important şi un pas obligatoriu pentru acapararea economiilor din zonă.

Pentru cucerirea economiilor est-europene şi exploatarea la maximum a acestei pieţe enorme nu era suficientă simpla motivaţie spre consum acumulată de o populaţie care timp de peste 40 de ani a tânjit după opulenţa şi luxul occidental; mai trebuiau realizate câteva obiective tactice: 1. Eliberarea pieţei de produsele autohtone prin scăderea drastică a producţiei interne, 2. Diminuarea exportului pe pieţele vestice realizat de producătorii cu capital autohton din aceste ţări, concomitent cu trecerea în proprietatea concernelor occidentale a utilităţilor publice, resurselor minerale, băncilor şi unităţilor productive cu un grad ridicat de competitivitate pe pieţele internaţionale şi, 3. Majorarea nivelului cererii de pe pieţele interne, prin acordarea de împrumuturi masive populaţiei şi statului cu efect direct în creşterea puterii de cumpărarte a populaţiei şi a cheltuielilor bugetare cu scopul de a genera o creştere semnificativă a importurilor de produse occidentale.

Prin îndatorarea masivă a populaţiei şi statului, pe lăngă acapararea pieţelor de desfacere şi a economiilor est-europene, urmau să se creeze şi pârghiile de subordonare politică. Astfel, în condiţiile desfiinţării CAER şi al Tratatului de la Varşovia, pe lângă presiunile diplomatice şi militare (vezi exemplul dat prin dezmembrarea Jugoslaviei în urma unor conflicte armate), Occidentul a acţionat pentru subordonarea fostelor state comuniste şi prin metode de constrângere şi presiune financiar-economică, obiectivul fixat pe termen mediu şi lung fiind îndatorarea populaţiei şi guvernelor acestor ţări concomitent cu restrângera posibilităţilor de rambursare sănătoasă a acestor datorii.

Pentru a fi acceptate de populaţie, toate acţiunile menite să ducă la realizarea acestor obiective trebuiau să beneficieze pe plan intern de o pace socială stabilă.

În România, ca şi în celelalte ţari ex-comuniste, agentul ideologic prin intermediul căruia Occidentul şi-a promovat interesele a fost neolioberalismul promovat de Şcoala de la Chicago prin exponentul său de marcă, economistul Milton Friedman, al cărui model economic a fost îmbrăţişat cu frenezie de cei mai marcanţi lideri occidentali de la sfârşitul secolului trecut, Preşedintele SUA Ronald Reagan şi Primul Ministru britanic Margaret Thatcher. La momentul respectiv, nimeni nu ne-a explicat rezultatele dezastroase înregistrate după aplicarea acestui sistem în Chile şi nici nu a putut anticipa cum neoliberalismul a putut genera fiascoul argentinian din 2001, căderea economiilor ţărilor baltice din ultimii ani şi criza economică glogală pe care o traversăm în prezent.

Sub stindardul "piaţa reglează totul deci nu mai avem nevoie de participări şi implicări ale statului în economie", s-a trecut frenetic la o acţiune puternică de dezindustrializare a Rominiei, de privatizare către firme occidentale a sistemului bancar, a utilităţilor publice şi a resurselor naturale. În condiţiile scăderii dramatice a ofertei interne de produse, banii obţinuţi din privatizări s-au folosit la creşterea consumului de mărfuri de import atât prin achiziţii la bugetul de stat dar şi prin creşterea nejustificată a numărului persoanelor şi veniturilor din sectorul public. O altă destinaţie a acestor bani, dar îndreptată tot spre creşterea consumului, au fost cele 12 sau 24 de salarii compensatorii şi pensiile celor pensionaţi înainte de termen în urma desfiinţării a mii de întreprinderi precum şi în urma reducerii, cu mai mult de jumătate, a efectivelor cadrelor militare active.

Având în vedere că banii obţinuţi din privatizări nu au fost aproape de loc folosiţi pentru dezvoltarea producţiei interne de bunuri, servicii şi a întreprin zătorilor privaţi şi, cu atât mai puţin, pentru reconversia profesională a persoanelor disponibilizate, se poate afirma fără a greşi că toate guvernele din ultimii 20 de ani au realizat prin dezindustrializarea ţării şi transformarea potenţialilor şomeri în pensionari şi angajaţi la stat, trei obiective: o creştere economică importantă prin creşterea consumului, în special de produse si bunuri din Occident, menţinerea unei rate scăzute a şomajului şi, implicit, obţinerea şi menţinerea păcii sociale de care Occidentul şi colaboratorii săi aflaţi la putere în România aveau atât de mare nevoie.

Aceste "realizări" au generat următoarele dezechilibre greu de surmontat: 1. Creşterea dependenţei României de importul de produse, cu efectecte negative constante asupra balanţei de plăţi externe şi a contului curent; 2. Deprofesionalizarea populaţiei în domenii industriale generatoare de plus-valoare (în special construcţii de maşini dar şi industria chimică, uşoară şi a materialelor de construcţii), ce a avut ca efect şi scăderea gradului de atractivitate a României pentru potenţiali investitori industriali străini; 3. Absenţa programelor strategice de dezvoltare sectoriale şi o infrastuctură înapoiată datorită canalizării fondurilor obţinute din privatizări şi împrumuturi exclusiv către consum; 4. Creşterea greu sustenabilă, aşa cum s-a văzut ulterior, a cheltuielilor bugetare: achiziţii materiale, salarii şi pensii.


Odată cu încheirea procesului de privatizare, trecerea în totalitate (cu excepţia CEC) a băncilor comerciale în proprietatea unor entităţi financiare occidentale şi aderarea la structurile euro-atlantice, NATO şi UE ( cu asumarea obligaţiilor şi restricţiilor eonomice, financiare şi militare de rigoare), s-a trecut la următoarea fază in acţiunea de cucerire a României: îndatorarea populaţiei şi a statului Român.

Amintind de sistemul sub-prime-ului american, prin care s-au acordat credite inclusiv persoanelor care nu indeplineau punctajele prudenţiale necesare, băncile străine din România au inventat creditul cu buletinul, prin care orice cetăţean putea accesa un credit de consum printr-o simplă cerere. Faptul că dobânzile erau enorme (25-30%) nu a contat pentru românul care s-a văzut brusc capabil să-şi îndeplinească imediat cele mai îndepărtate şi imposibile vise. S-a declanşat o frenetică perioadă de achiziţii de bunuri de larg consum, facilitată şi de lipsa unui sistem centralizat la nivel naţional de stabilire a gradului total de îndatorare a fiecărui cetăţean în parte, mulţi români care au angajat credite la mai multe bănci totalizănd datorii mult peste posibilităţile lor de rambursare. Bancherii ştiau asta dar nu le păsa, fiecare credit acordat fiind înregistrat ca activ generator de profit ce se repatria în ţările de origine s-au le unmflau ştatele de plată cu bonusuri şi salarii enorme. Aşa cum şi-a dorit Occidentul, ca şi în cazul ţărilor baltice şi Greciei, a crescut substanţial consumul, în special a consumului de bunuri de import care, după încheierea procesului de demolare a industriei româneşti, reprezenta 80% din totalul produselor de pe piaţă.

Creşterea accentuată a consumului a convenit şi Guvernelor României care au colectat mai mult TVA, accize şi impozite pe venit şi/sau profit, bani ce NU au fost direcţionaţi spre investiţii şi dezvoltare ci tot spre consum, fie prin creşterea cheltuielilor materiale alocate prin bugete, fie prin menţinerea unui sector bugetar supradimensionat şi remunerat excesiv prin salarii, bonusuri, suplimente, stimulente, prime, e.t.c., mult peste ceea ce ar fi fost justificat de nivelul productivităţii muncii prestate.

Nimeni nu a luat în seamă că o creştere excesivă a importurilor dezechilibrează grav balanţa comercială şi, implicit, cea de cont curent, ambele generând presiuni asupra rezervelor valutare ale BNR şi afectând stabilitatea monedei naţionale. Nimeni nu a luat în seamă faptul că banii împrumutaţi de la băncile mamă din Occident de către fiicele lor din România, pentru a credita populaţia şi firmele din România, au dublat datoria externă a ţării (băncile - fiice fiind persoane juridice române) cu acelaş efect ameninţător asupra stabilităţii financiare. Nimeni nu a luat în seamă creşterea exagerată, după modelul american, a domeniului financiar bancar în detrimentul economiei reale, cea producătoare şi exportatoare de bunuri şi servicii şi singura generatoare de plusvaloare şi creştere economică sustenabilă.

Nimeni nu a observat că declaşarea crizei a găsit în România o bombă bugetară deja amorsată al cărei exploziv era un coctail de realităţi economico-sociale interdependente şi complementare în acelaş timp. Astfel, România avea la acel moment cea mai scăzută medie a vârstei pensionarilor în plată din UE (aproximativ 55 ani), era singura ţară din UE în care numărul pensionarilor îl depăşeşte pe cel al persoanelor angajate (adică cei care contrinbuie la fondurile de asigurări sociale), şi era singura ţară din UE în care venitul mediu în sectorul bugetar era mai mare decât cel obţinut în sectorul privat (şi nu cu 2-3% ci cu peste 30%). Nimeni nu a observat că România avea la începutul crizei unul dintre cele mai stufoase sectoare bugetare din Europa, dispunând de un număr de bugetari apoximativ egal cu cel al Poloniei care însă are o populaţie de două ori mai mare ca cea a României.

Într-un cuvânt, nici unul dintre responsabilii, partide politice şi personalităţi, care s-au perindat la conducerea României, nu vrea să admită că la momentul declanşării crizei internaţionale, România se afla deja într-o criză economică, financiară şi socială de proporţii, ale cărei simptome erau mascate de un consum ridicat, bazat în cea mai mare parte pe împrumuturile externe masive angajate de populaţie şi firme. România era deja la reanimare, dar nu ştia asta pentru că Puterea avea grijă să includă în perfuzie, pe lângă sânge şi glucoză, şi halucinogene: cel mai mare ritm de creştere economică din Europa, ţară membră cu drepturi depline a UE şi NATO, jucător important la Marea Neagră, etc, etc.

Şi a venit criza financiară internaţională. Ca urmare a măsurilor de protejare şi sprijinire a propriilor pieţe şi producători adoptate de statele din zona euro, exportul României a scăzut, la fel ca şi investiţiile străine în România şi sumele în valută trimise în ţară de muncitorii români din străinătate.

Creditul a devenit din ce în ce mai rar şi mai greu de obţinut, lejeritatea şi eludarea măsurilor prudenţiale cu care fusese-ră, până nu de mult, acordate fiind uitate şi înlocuite cu condiţii draconice, foarte greu de îndeplinit de majoritatea aplicanţilor, persoane fizice sau juridice.

S-au declanşat o serie de efecte de tip domino: a scăzut drastic consumul, în special pe piaţa imobiliară şi cea a bunurilor de lungă folsinţă (auto, electronice, electrocasnice, etc). Implicit a scăzut importul şi activităţile legate de aceste sectoare (construcţii & materiale de construcţii, import, distribuţie, retail, etc) fapt ce a generat o creştere semnificativă a şomajului in sectorul privat.

Scăderea consumului şi creşterea şomajului din sectorul privat, au redus substanţial încasările bugetare şi, implicit, capacitatea statului de a plăti pensii şi salarii precum şi cea de a face achiziţii materiale şi investiţii. S-ar fi impus o scădere drastică a cheltuielilor din sectorul bugetar, dar asta ar fi însemnat o contracţie si mai mare a consumului şi implicit a exporturilor Occidentului în România. Toată lumea ar fi pierdut. Bugetarii ar fi fost afectaţi de somaj si venituri mai mici, guvernanţii ar fi avut la dispoziţie mai puţine fonduri pe care să le căpuşeze prin contracte oneroase de achiziţii si investiţii, iar Occidentul, pe lângă pierderile suferite de bănci din reducerea activităţii de creditare, şi-ar fi văzut şi mai mult diminuată piaţa din România.

Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, la orizont a apărut şi ameninţarea fatidică a grupurilor fianciar-bancare internaţionale care, pentru a-şi stabiliza şi consolida poziţiile afectate de criză şi-au manifestat intenţia de retragere a fondurilor din ţările emergente, inclusiv din România.

Pentru ţara noastră, gravele dezechilibre acumulate în ultimii 20 de ani ar fi făcut ca o repatriere masivă a fondurilor deţinute de băncile occidentale să prăbuşească economia, moneda naţională şi implicit nivelul de trai al populaţie, cu implicaţii sociale deosebit de grave.

Occidentul ştia acest lucru şi a exploatat precaritatea situaţiei din România pentru a declanşa ultimul atac menit să ne subjuge definitiv pe termen mediu şi lung. În mod ironic, acest atac convine tutor părţilor mai sus menţionate - bugetari, guvernanţi, bănci şi corporaţii occidentale-costul fiind însă aservirea României pe termen lung.

Asfel, începând cu anul 2009, asistăm la derularea următorului aranjament financiar al cărui scop era continuarea exploatarii la maxim, chiar în condiţii de criză, a pieţei de desfacere româneşti, financiare şi de bunuri, concomitent cu asigurarea păcii sociale şi a bunăstării guvernanţilor români şi clientelei lor politice: Dacă vreţi să nu ne retragem banii din România, împrumutaţi-vă masiv de la noi şi folosiţi aceşti bani exclusiv pentru consum şi nici de cum pentru sprijinirea activităţilor antreprenoriale, investiţii în infrastructură sau programe de dezvoltare. În plus, nu care cumva să depreciaţi moneda naţională până când băncile şi firmele noastre din România nu î-şi vor fi repatriat profiturile şi rambursat împrumuturile angajate tot la noi.

Aşa cum am explicat pe larg în ultimul eseu publicat în noiembrie 2009, “Statul Român: Executorul prin care corpraţiile şi băncile occidentale spoliază România şi generaţiile viitoare de români”, pentru a menţine un consum ridicat de produse din import, Puterea a amânat nepermis de mult, în interesul şi cu complicitatea Occidentului, reformele din sistemul bugetar, finanţind deficitul bugetar cu împrumutul de la FMI şi de pe piaţa internă, adică tot de la băncile occidentale. În acest fel, dorind să menţină o putere de cumpărare ridicată a populaţiei dar fără să-şi mai assume riscul de nerambjursare existent în cazul creditelor individuale acordate cetăţenilor, Occidentul a impus statului român împrumutul de la FMI precum şi sarabanda imprumuturilor de pe piaţa internă concomitent cu acceptarea tacită a unor cheltuieli bugetare, achiziţii materiale, salarii şi pensii ridicate. Practic, fie că suntem persoane fizice sau juridice bugetare, angajaţi la stat, pensionari sau instituţii ale statului, am primit bani de Occident, prin intermediul statului, ca să cumpărăm tot produsele occidentale, urmând ca Statul Român să plătească împrumuturile PLUS DOBÂNZILE AFERENTE din taxele şi impozitele colectate de la toată populaţia României, mulţi ani de acum încolo.

Referitor la moneda naţională, trebuie spus că menţinerea la un nivel scăzut al cursului leu/euro nu este în avantajul, şi cu atât mai puţin meritul, României, aşa cum eronat se susţine de către guvernanţi şi diverşi analişti aflaţi în slujba Puterii, ci o condiţie impusă tacit, neoficial, de un Occident care nu doreşte scumpirea produselor pe care le exportă în România şi nici creşterea competitivităţi, pe piaţa indigenă şi la export, a produselor româneşti, efecte ce s-ar produce în urma unei devalorizări a leului. În plus, o creştere a cursului leu/euro ar face şi mai dificilă încasarea, de către băncile străine din România, a ratelor creditelor angajate de polpulaţie în monedă europeană, ale căror rambursări deja înregistrează restanţe de peste 2 miliarde de euro. O scădere masivă a capacităţii de rambursare a creditelor din partea populaţiei, ar obliga băncile să adopte politici de reeşalonare şi reducere a dobânzilor şi comisioanelor cu efecte negative semnificative asupra profitului operaţional.

Trebuie să se ştie că nici unei bănci nu-i convine să aibă clienţi care nu-şi pot rambursa creditele, mai ales când preţul activelor depuse ca garanţii este în scădere şi o eventuală executare şi valorificare a acestor garanţii s-ar face la preţuri mult inferioare celor din evaluarea de la momentul acordării creditului, ceea ce ar cauza pierderi majore băncilor.

Un alt avantaj pe care Occidentul îl are în acest moment prin menţinerea unui curs leu/euro scăzut, îl reprezintă costul redus cu care băncile şi firmele străine din România îşi convertesc în euro lichidităţile deţinute în lei, pentru a rambursa, către societăţile mamă, împrumuturile angajate înainte de declanşarea crizei pentru activitatea de creditare şi aprovizionare a pieţei româneşti.

În finalul acestei scurte dizertaţii asupra cursului de schimb, mai trebuie subliniat că, acum, multe ţari, dependente de importurile in Occident, ar dori să li se permită să-şi deprecieze moneda naţională pentru a se relansa economic, iar altele, mari exportatoare de produse în Occident, sunt supuse de ani de zile presiunilor UE şi SUA care le cere să-şi întărească moneda naţională. Astfel ţări ca Grecia, Portugalia sau chiar Spania ar dori să nu se mai afle in zona euro şi să revină la fostele lor monede naţionale. Prin devalorizarea acestora, şi-ar putea relansa producţia şi piaţa internă concomitent cu o reducere a importurilor şi o creştere a exporturilor. La celălalt capăt al lumii, China rezistă eroic, de ani buni, la presiunile UE şi în special SUA, care îi cer să-şi aprecieze moneda naţională, yoan-ul, pentru a echilibra balanţele comerciale excedentare în present în favoarea Chinei.

De luni de zile asist siderat la mirarea afişată de o serie de analişti şi comentatori care nu-şi explică indulgenţa cu care FMI accepta nerespectarea flagrantă, din partea României, a obligaţiilor asumate în acordul de împrumut. Sper că analiza de mai sus oferă explicaţia aşteptată: adevăratul motiv pentru care FMI-ul acceptă încălcarea evidentă din partea României a acordului de împrumut, este punerea în practică a intereselor Occidentului de menţinere pe piaţa românească a unei cereri şi capacităţi de absorbţie ridicate pentru produsele vestice, obţinerea de profituri financiare insemnate pe termen mediu şi lung prin dobânzile încasate, precum şi subordonarea politiciă, economică şi militară ce ar rezulta din presiunea sub care s-ar afla Statul Român ca urmare a dificultăţilor ce vor fi întâmpinate în rambursarea acestor credite pe măsura ce quantumul total al acestora va creşte.

Tot acesta este şi motivul pentru care presedintele României, în anunţul de vineri, nu şi-a pus nici un moment problema dacă vom mai putea să obţinem împrumuturi, deşi datoria externă a României a crescut în numai un an, 2009, cu 60%, de la 50 miliarde euro la 80 miliarde euro. Orice creditor împrumută bani doar dacă are certitudinea rambursării acestora, plus dobânda aferentă, iar FMI, Banca Mondială, UE, SUA şi marile bănci occidentale ştiu, la fel cum ştie şi preşedintele nostru, că România va fi în măsură să plătească datorii mult mai mari decât cele angajate până în acest moment. Cum vor fi plătite aceste datorii şi cum vor afecta aceste rambursări România pe termen mediu şi lung?

Istoria secolului XX consemnează următoarele forme de rambursare a împrumuturilor externe: 1. Rambursarea integrala a sumelor împrumutate plus dobânzile aferente din sume obţinute din excedente comerciale extene (cazul împrumuturilor contractate de România comunistă condusă de Ceausescu).
2. Ştergerea datoriei externe ca recompensă pentru concesii şi/sau servicii deosebite, în plan politic, economic şi militar, făcute de ţara debitoare direct creditorilor sau statelor care controlau creditorii (cazul datoriei de 30 miliarde dolari a Poloniei din anii 80').
3. Cedarea directă, sau mascată prin contracte de concesionare umilitoare pentru debitor, a unor resurse şi active în contul datoriei (cazurile Mexic, Brazilia, Argentina).
4. Orice combinaţie de două, sau toate trei, dintre variantele de mai sus. Să le abordăm pe rând iar pentru a nu lungi prea mult analiza, să plecăm de la premiza că România nu va intra pre curând în zona euro.

Condiţia ca România să fie vreodată în măsură să-şi achite cu bani împrumuturile angajate, este să înregistreze constant, pe o perioadă de timp semnificativă, o creştere economică accentuată, dublată de o balanţă comercială excedentară (să exportăm mai mult decât importăm), singura care ar permite o creştere sănătoasă a rezervelor valutare. O alta soluţie complementară şi, într-un fel, interdependentă cu o creştere economică sănătoasă, este creşterea semnificativă a investiţiilor străine concomitent cu crearea unui mediu de afaceri prietenos şi predictibil, care să incurajeze reinvestirea, tot în România, a profiturilor obţinute. Mai pe scurt ar trebuie să folosim banii pe care îi împrumutăm acum la sprijinirea mediului de afaceri, stimularea pieţei şi a producţiei româneşti de bunuri, încurajarea exporturilor şi elaborarea unui cadru legislativ predictibil si atractiv pentru investitorii străini.

Din păcate, până în acest moment, nici un euro din cele treizeci de miliarde împrumutate în 2009 nu au ajuns în ceste domenii, împrumuturile fiind folosite aproape în exclusivitate pentru consum. Nici pe viitor guvernanţii nostri nu par înclinaţi către măsuri de redresare economică, ei fiind în continuare preocupaţi, aşa cum s-au angajat în faţa Occidentului, să menţină consumul de mărfuri din import la un nivel cât se poate de ridicat.

Un exemplu, mai puţin cunoscut, de dezinteres manifestat de guvernanţii noştri pentru redresarea economiei româneşti, este totala neadaptare a politicilor şi bugetelor de stat pe 2010 la "Strategia UE 2020", document succesor al Strategiei de la Lisabona, care îşi propune să asigure prosperitatea cetăţenilor europeni prin inovare şi o utilizare mai bună a resurselor, acţiune în cadrul căreia cunoaşterea şi educaţia reprezintă componente principale. În România, tocmai cercetarea şi educaţia sunt cele mai vitregite domenii de activitate, "beneficiind" de cele mai mici bugete şi cele mai mari reduceri de personal. Este adevărat că această Strategie este in proces de consultare, documentul de lucru al comisiei de redactare fiind emis în noiembrie 2009, dar direcţiile principale vor fi menţinute şi în documentul final, fapt ce ar fi justificat o adaptare, încă de acum, a politicilor şi bugetului României la aceste direcţii.

Concluzia: România nu va fi în măsură să-şi achite cu bani împrumuturile angaîate la FMI şi la alte instituţii financiare internaţionale. Dependenţa din ce în ce mai mare de importuri, productivitatea scăzută şi slaba producţie internă de mărfuri, deprofesionalizarea populaţiei cauzată de un sistem de educaţie şi formare profesională aflat într-un declin evident, lipsa de politici de sprijinire a întreprinzătorilor şi investitorilor deopotrivă români şi străini sunt numai căteva dintre cauzele care susţin această afirmaţie.

In aceste condiţii, pentru achitarea imprumuturilor externe, ne-au mai rămas la dispoziţie, doar anularea acestora în baza unor concesi în plan politic, economic şi militar, sau preluarea de către creditori, în contul datoriei, a domeniului public şi patrimoniului naţional.

Nu sunt în măsură acum să anticipez ce alte concesii ar mai putea face România pe plan economic, politic şi militar, în plus faţă de concesiile pe care deja le-a făcut sau le face. Un nou conflict în Orientul Mijlociu (în Iran de exemplu), escaladarea conflictului Ruso-Georgian, şi continuarea predării necondiţionate a pieţei româneşti către finanţatorii, producătorii şi retailer-ii occidentali, ar putea să ne furnizeze unele răspunsuri. Dacă ne gândim însă la cum nea ajutat participarea noastră din Irak la recuperarea a peste 2 miliarde dolari pe care statul Irakian le datora Romainiei încă de la începutul anilor 90', perspectivele de a fi scutiţi măcar de o parte din datoria externă nu sunt deloc în favoarea noastră.

Ultima posibilitate ne readuce la începutul eseului, la scenariul de achitare a datoriei externe destinat Greciei: preluarea, în contul împrumuturilor nerambursate, a părţi din domeniul public şi patrimoniului naţional, adică scoaterea la mezat a ceea ce a mai rămas din România.

Îmi este greu să anticipez modul şi amplitudinea unei asemnea acţiuni, dar totul va depinde de dimensiunea datoriei precum şi de gradul de utilitate pe care poporul român îl va avea pentru planurile Occidentului.

Oricum, atunci, şi numai atunci, va ieşi România din criză, dar va fi o ieşire fără glorie şi fără perspective ce va anunţa o lungă perioadă de stagnare şi chiar regres al societăţii româneşti. Vom fi scăpat de datorii dar, deposedaţi de resurse materiale şi de capacitatea de a ne hotărî viitorul, va trebui să ne mulţumim cu soarta trasată de alţii, interesul nostru fiind respectat, doar şi numai, în măsura în care nu contravine planurilor creditorilor noştri.

Vom fi o naţiune de categoria a două sau chiar a treia, cu un nivel scăzut de educaţie şi pregătire în domenii de vârf, aproape inexistentă industrial şi tehnologic, cu cetăţeni uşor de manipulat şi pretabili la a presta muncile şi indeplinii misiunile pe care alte popoare le vor fi refuzat.

Practic, vom ieşi din criză nu printr-o creştere a nivelului de trai, care nu va mai veni prea curând, ci numai atunci când ne vom fi obişnuit cu minusurile şi privaţiunile ce nu vor contenii o perioadă îndelungată.

Aceia dintre dumneavoastră care vor fi de accord cu analizele şi concluziile prezentate în acest eseu şi care vor şi dori ca aceste perspective sumbre să nu se îndeplinească, se vor întreba: se mai poate face ceva ca să oprim căderea?

Este foarte greu să răspunzi la această întrebare. Disfuncţiile şi dezechilibrele din societatea românescă sunt atât de profunde, omniprezente şi inter-relaţionate, încât doar simpla lor analiză îţi crează un disconfort puternic.



Prezentul eseu, ca şi cele anterioare, au menirea în această fază să-i determine pe cititori, adică pe dumneavoastră, să conştientizeze situaţia în care se găseste România şi cauzele care au generat-o. Numai după ce am determinat amplitudinea crizei româneşti şi cauzele ei reale, vom fi în măsura să creionăm un plan de schimbare. S-ar pute să fie prea târziu dar, acestea sunt etapele, şi în această ordine trebuiesc parcurse pentru a avea şanse să schimbăm soarta acestei .

Închei acest eseu cu prima strofă din imnul României . Dacă ar şti Andrei Mureşan că şi acum, la mai bine de 160 de ani de când a fost prima dată cântat, este încă de actualitate?

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,În care te-adânciră barbarii de tirani!Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani

11 comentarii:

  1. multumesc, pentru acest eseu, acum imi este mai usor sa inteeg anumite lucruri pentru care nu aveam explicatii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Atunci, pana la urma, cu ce ramanem?
    Am 20 de ani. Vom fi noi ultima generatie a Romaniei celor 22 de milioane de locuitori si 41 de judete? Si ce va urma? Regiunile Unite Romane? Sau chiar Fosta Republica Romaneasca Moldova, cu capitala la Iasi, Republica Tarii Romanesti, cu capitala la Bucuresti, Republica Transilvania cu capitala la Cluj si Republica Secuiasca cu capitala la Miercurea Ciuc?
    In cazul asta, apare o alta intrebare: serviciile secrete ce fac? Ce face arsenalul informational romanesc, platit cu 1.4 miliarde de euro pe an, pe banii nostri? Fireste ca intregul plan al occidentului este stiut inca de la conceperea lui in sfere informationale si ale puterii romanesti si cu toate astea tot s-a ajuns aici. Atunci ce sa intelegem, ca am pus lupul paza la oi? In cazul asta, sincer, ce speranta mai este?
    Chiar daca generatia mea va face o minune, va gasi solutiile minune si va munci cum nu s-a mai cunoscut munca de cand e lumea, ce sansa mai avem? Cine stie ce alte capcane ne mai asteapta inainte? Cine stie cine ne mai asteapta la cotituri? Cum pot eu sa am incredere in cei care, din umbra, ar trebui sa vegheze la mentinerea unei relatii corecte a puterilor lumii fata de Romania? Ce rezolv eu daca ma angajez in munca pentru salvarea situatiei, daca ei, la momentul executarii silite, vor lua geamantanele cu bani si vor fugi la tropice?
    Deci intrebarile mele, sincere, la momentul asta, domnule Catalin, sunt:
    1. Tineretul, cel interesat, si din pacate nu va pot oferi o cifra pentru estimarea numarului acestora, ce poate face? Acum? In ceasul al 13-lea, cu executorii la granita, metaforic vorbind...
    2. Ce vor face, nu politicienii, ca din partea dansilor ne-am lamurit si ne-am luat gandul, ci ofiterii de informatii, care mor cate o suta pe an (am auzit anii trecuti) in misiune cine stie pe unde, ce vor face pentru noi, pentru ce a mai ramas sau pentru ce va mai ramane din noi? Sau sa ne luam gandul si de la ei si sa-i punem in aceeasi oala cu politicienii? Si daca este cazul pe asa, intrebarea 2.b care are legatura si cu intrebarea 1: Ce sa facem noi, varstele 20 - 50 ani de azi impreuna cu cei care urmeaza sa vina, singuri? Fara sprijin in politica, in diplomatie si in informatii, pentru a mai salva ceva?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eseul reprezinta analiza corecta a situatiei actuale, disperate, a Romaniei,
    analiza facuta cu raspundere patriotica, ce nu putea apartine decat unui patriot roman, reprezinta un semnal de alarma si, care, ne invita la gasirea unor solutii pentru ...salvarea viitorului Romaniei.

    Din istoria zbuciumata a tarii noastre rezulta niste adevaruri triste, ca:
    - Romania nu a avut cu adevarat state prietene corecte, cu adevarat, niciodata.Toti au cautat sa fure bunurile Romaniei, mosii din teritoriul sau, sa manipuleze poporul roman, atat in timp de razboi, cat si de pace.
    Strainii incearca si in prezent, si se pare ca sunt mai aproape de cum n-au fost nicidata, sa distruga Romania,s-o desfiinteze, cu topoarele. Dar toparele trebuie sa aibe cozi pentru a putea fi folosite eficient. Din pacate in Romania s-au gasit intotdeauna (nu printre cetatenii de nationalitate romana, care sunt nativ patrioti, dar printre cei de varii nationalitati), si in prezent chiar mai mult,” cozi de topor” gata ca pentru un ”pumn de bani” sa tradeze interesele tarii, care le ”da sa manance”, dar de care nu-i mai leaga nimic.
    - Poporul roman, inca imatur, inca in ”cazanul de formare” a fost si este prea permisiv, prea tolerant; prea multe lifte straine navalind pasnic pe teritoriul tarii, fara a fi impiedicati, si-au aflat aci un trai usor prin nemunca, escrocherii, hotii, tradari, etc.Prea mult timp (si azi e la fel) poporul roman, nationalitatea romana nu este stapana in tara , prea ne-au condus si ne conduc lifte spurcate, care nu-i iubesc pe romani, precum evrei, tigani, unguri, si corcituri de-le lor, toate discriminate...pozitiv, cu drepturi mai mari ca ale nationalitatii majoritare. Dormind in continuare ”somnul lui de moarte ” poporul roman a permis acestor lifte imbogatirea lor exagerata, se lasa manipulati prin legile antiromanesti facute de ei, accepta cam usor mizeria materiala, si manipularea din partea diverselor partide politice.
    - De mai bine de 70 de ani, prin actul de identitate de baza al cetateanului roman, acesta nu poate dovedi ce nationalitate are. Este o nationalitate, oricare ar fi aceasta, o ...rusine, cumva? Confuzia, ”made in USA”, Cetatenie-nationalitate, n-a adus, si aduce inca, mult rau Romaniei.
    Mai exista vreo tara civilizata pe lume, in care cetatenia sa se obtina asa de usor ca in Romania?
    - In decursul istoriei lor, forma de guvernamant dominanta a fost dictatura monarhica. Sub astfel de dictaturi, a unor domnitori patrioti, cu vederi si inspre norod, romanii si-au dat si viata luptand in ”oastea cea mare” cu cotropitorii. In vremurile pasnice ei au fost fericiti si si-au vazut de viata lor, ”chiar cu ”dictatura pe cap”. Poporul roman nu a inteles niciodata care sunt trasaturile ”fictiunii” grecesti numita democratie. Cand s-a ”cochetat” cu democratia in Romania, poporul a dus-o...prost!

    Ce-ar fi de facut, pe baza acestor”concluzii” istorice:

    Salvarea Romaniei (plecata pe tobogan in jos spre implacabila ...lichidare) n-o poate face decat poporul roman insusi. Ajunsa sa simta ”cutitul la os”, poate , dupa numai 20 de ani (de ...:democratie capitalista”),”mamaliga romaneasca poate ar putea fi amorsata sa mai explodeze odata, intr-o revolutie adevarata, de data aceasta. Un dictator inteligent, roman 100% si patriot, gen Vlad Tepes, Alexandru Ion Cuza, General Ion Antonescu, etc, ar trebui sa....”repare ”Romania.

    RăspundețiȘtergere
  4. Istoria se repeta , nu e nimic nou sub soare , citit presa vremii din perioada instaurarii domnitorilor care au construit Romania Moderna - Ferdinand , Carol ,etc .....scandalul cailor fereate romane - evrei , scandalul dotarii cu armament a fortelor combatante romane - germani , scandalul pretului la alimente - greci , etc etc .......se pare ca temele se repeta la o distanta considerabila in timp.... tarisoara asta a fost furata de 2000 de ani incoace si tot mai ramane ceva ............
    In unele tari mai indepartate istoria recenta a consemnat si forme mai drastice de combatere a acestor fenomene ......nu vreau sa dau idei nimanui , dar - a se vedea escadroanele mortii in Brazilia - extrem de ocupate cu persoanele corupte )

    Istoric vorbind , romanii au apreciat intotdeauna pozitiv pe cel care a fentat sistemul intr-o forma sau alta - a se vedea fenomenul haiducii sau care este perceptia fata de cel care reuseste sa pacaleasca sistemul ..."bravo lui , domn'le ...baiat destept"

    Consider ca se va ajunge la formarea unei noi clase sociale a celor care nu mai suporta "mangleala ieftina" a guvernantilor , indiferent care este culoarea lor politica - si care vor lua lupta contra celor au fost uniti doar de idee de a devaliza aceasta tarisoara -metodele cred ca trebuie sa le identificam cumva impreuna aici ...

    Eu unul personal cred ca cea mai buna solutie este greva fiscala generala .....sa vedem ce vor mai imparti daca nimeni nu le va mai da nimic

    Oricum astept cu interes si alte idei ce se vor exprima aici

    RăspundețiȘtergere
  5. Cosmin, ai pus intrebari excelente!
    Nu sunt un pesimist, dar raspunsurile sunt cam sumbre.
    Nu avem din pacate posibilitatea sa ne imaginam macar increngatura de relatii si realitati din mediile serviciilor secrete (care apropos, conduc atat tara asta cat si lumea toata in ansamblul ei).
    Trebuie sa fii trepanat si extrem de limitat sa nu realizezi ca maimuztele inculte si prost educate si pregatite care sunt in primele linii politice NU CONDUC TARA ASTA.
    Se stie de ani buni ca lumea este condusa de o serie de reprezentanti ai unor familii extrem de bogate prin intermediul serviciilor secrete si NU DE CATRE politicientii "afisati".
    Astfel la intrebarile tale raspunsurile pot fi destul de usor de intuit.
    Serviciile secrete care conduc aceasta tara trebuie sa aiba constiinta Romaneasca pura de a face ceva.
    Sincer sa fiu cu tine eu sunt convins ca numai un grup de "nebuni" patrioti romani, tineri in intervalul mentionat de tine (20 - 50 ani)care sunt suficient de "inconstienti" de "rebeli" de "nebuni si patrioti" ar putea rezolva ceva, intrand in cercurile serviciilor secrete (nu este greu deloc, absolut deloc (uite daca te intereseaza intra pe site-ul SIE si vezi ca au sectiune de angajari pt agenti operativi si se cauta baieti tineri).
    Se pot organiza grupari de "rezistenta" asa cum vedem in filmele de actiune, filme care sunt mult sub nivelul realitatii (cu toate ca noua ni se par SF filmele cu spioni, James Bonzi, si altii).
    Daca vrei in principiu, in viata asta este posibil absolut orice atata timp cat iti doresti ceva cu adevarat si esti convins ca poti sa realizezi asta. Mai greu este cu "vrutul".
    Vointa romanilor este amortita de educatia precara intentionat administrata de cei ce conduc pt. a putea mentine masele intr-o stare de "dolce far niente"
    TOATE CANALELE MASS MEDIA SUNT INFESTATE DE CEI CARE VOR SA NE MENTINA IDIOTI!!!
    Nikita, Roxy Manelista, Regele la sex, Moni si Iri, absolut toate aceste "valori" impreuna cu marii virtuosi si artisti emeriti Salam, Guta, Vijelie, (ma si mir de unde stiu atat de multi)sunt promovati sistematic impreuna cu cele mai simple si mai eficiente tehnici de manipulare in masa (care pot fi studiate la liber pe net daca are cineva interesul) de catre absolut toate canalele mass media.
    IMPLICATIILE SUNT ENORME dar pot fi simplificate asa:
    1. Tara noastra (si nu numai ea, te asigur ca toata planeta este in aceeasi situatie) este administrata de "grupuri de interese" cu scopul clar de a isi atinge obiectivele financiare.
    2. Chiar daca pare ca e nevoie de o "minune" pt a pune capat jafului si pt a prelua controlul tarii asa cum stim noi din povesti ca ar trebui sa fie, sa stii ca se poate!!!
    3. Tot mecanismul infernal care jubjuga omenirea si statele lumii a fost si este pus la cale de oameni ca noi care au un singur avantaj (EDUCATIA). Se stie ca cea mai de pret investitie din Univers este in Educatie. Cei care au respectat asta conduc acum lumea din diverse pozitii.
    CONCLUZIE:
    Daca CINEVA vrea sa schimbe ceva, se poate, dar trebuie ACTIONAT pe baza unui plan cu obiective clare totul facut de catre oameni EDUCATI adica oameni care studiaza in adevaratul inteles al cuvantului!
    Culmea e ca in zilele noastre informatia este atat de libera pe internet incat poate fi accesata oricand de oricine si aprofundata.
    Lucruri pe care acum 100 de ani le puteau accesa doar elitele mondiale contra unor sume enorme sunt acum libere, gratuite si la indemana oricui pe Internet!
    OAMENII POT COMUNICA MAI SIMPLU CA ORICAND!
    AVEM ABSOLUT TOATE RESURSELE NECESARE PT A OBTINE ORICE NE PROPUNEM
    Trebuie doar sa VREM cu adevarat! Sa nu ne complacem, sa fim motivati, sa fim educati, sa nu ne tampim la televizor cu manele si emisiuni de "succes" in loc sa studiem si sa cautam solutii pt a rezolva ceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu unul, am cochetat cu ideea de a ma inrola in SIE pentru a incepe o incursiune in "realitatea concreta" si pentru a ajunge cat mai mult in interiorul adevaratului "sistem" dar am renuntat la idee.
    Prefer sa imi savurez cocktail-ul Dry Martini (shaken not stirred) undeva pe o plaja exotica sau in pauza unui concert de muzica clasica, fara sa stau cu gandul ca pot avea o luneta atintita asupra mea... Poate daca o sa ma plictisesc am sa reconsider aceasta pozitie (timp am berechet)...

    RăspundețiȘtergere
  7. Exceptionala analiza! Va multumesc ca ati pus-o pe "hartie", sa inteleaga si altii cum stau lucrurile. Sunt adevaruri dureroase, pe care le simteam, dar care nu erau cristalizate sub forma unor ganduri/convingeri clare. Acum vad altfel lucrurile, desi nu pot sa spun ca vad si vreo solutie...

    RăspundețiȘtergere
  8. Din pacate, ultima oara in istoria noastra cand ne-am opus a fost Rascoala taranilor din 1907, iar atunci doar pt ca muream de foame...
    Noi, ca popor, prin insasi credinta noastra ortodoxa, ii incredintam lui Dumnezeu prea mult din ceea ce am putea face chiar noi insine.
    In momentul de fata, eu personal nu mai cred ca Romania si poporul roman mai au vreo sansa de redresare, pt ca singura solutie ar fi o noua revolutie la nivel national, ceea ce este putin probabil din frica ori din comoditate.
    De-a lungul istoriei am fost si suntem la intersectia a trei mari puteri / civilizatii - latina, slava si musulmana, iar din pacate am preluat doar ce a fost mai rau de la fiecare.
    Poate ca doar prin "capitalul" - atat material, cat si de mentalitate, romanilor ce au parasit tara si care, probabil, ei sau urmasii lor, la un moment dat. se vor intoarce se mai poate face ceva pentru redresarea morala, economica, politica si sociala a Romaniei.
    Pana atunci, Dumnezeu cu mila!

    RăspundețiȘtergere
  9. Va multumesc tuturor celor care ati avut rabdare sa cititi acest eseu, si va multumesc si pentru comentarii. Este un eseu cam lung dar fiecare pasaj reprezinta o veriga in lantul logic al analiei, deci trebuia sa fie expus.
    O rugaminte am la voi toti: sa incercati sa popularizati acest blog in special in randul persoanelor care credeti ca mai simt ceva pentru Romaia si poporul roman, care mai vor un viitor romanesc plin de sperante pentru ei si urmasii lor. In acelasi timp, as fi foarte bucuros daca veti citi si eseul "Cui ii mai pasa de Romania si poporul roman". Este un eseu important care incearca sa definesca patriotismul de care toti romanii ar trebui sa dea dovada in aceste vremuri extrem de grele pentru Romania. Nimeni nu va putea schimba ceva in Romania daca nu va urmarii, cu toata convingerea, dincolo de interesul lui personal si interesul colectiv. Astept comentariile dvs. si la acest eseu.
    Din motive pe care nu le cunosc, un comentariu pe care l-am aprobat pentru publicare, si care ne invita la schimbari de adrese e-mail pentru a ne intalni, nu a aparut pe blog. Il rog pe autorul lui sa-l trimita din nou. Un Paste fericit! si sa nu ne pierdem speranta in renasterea Romnaniei atata timp cat mai exista persoane care doresc din tot sufletul acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  10. Stimate "Cataline", oricine ati fi dvs!
    V-am citit eseul si am inteles inca o data multe dintre adevarurile care distorsioneaza modul de a fi al romanilor. In "fond" aveti adesea dreptate cu ceea ce ne dezvaluiti (adica numai punctele enuntate). In "drept" (in motivatie), ma indoiesc ca reusiti sa razbiti spre o argumentatie obiectiva, ramanand adesea sclavul oportunismului nationalist. ==== Evocand simplist, teza dvs. se rezuma la ideea ca "forte transfrontaliere organizate programatic ne-au furat tara". Eu nu cred ca "tara ne-a fost furata", eu sustin in continuare ca "noi romanii am pierdut aceasta tara". ===== Tot eseul dvs. transpira un strigat transcedental romanesc "noi suntem saraci, noi suntem romani, Doamne ocroteste-i pe romani", adica niste prostii pentru oameni inapoiati, care nu au puterea mentala a discernamantului sanatos, logic si nepartinic. Care ar fi tarile acestei lumi neo-liberale, care in opinia dvs., ar fi trebuit sa "ocroteasca" in mod special Romania? Eu nu cunosc nici una. Eu cunosc doar ca in Romania, noul sistem si noua clasa politica, fara sa aiba nici cea mai mica idee despre rigorile luptei economice, au declansat vinderea bucata cu bucata a Romaniei. Acesti cretini (incepand cu primul prim -ministru de dupa 1989), au schilodit Romania cantand imnul privatizarii accelerate. Habar nu au avut acesti pioni politici, ce inseamna privatizare si ce inseamna in profunzime, sa fii apt pentru o economie de piata, libera. Eu nu sustin ca acesti pioni politici interni nu au fost influentati din afara, nu. ( Ofera Romaniei era si mai este inca tentanta: bogatii sau active aducatoare de plusvaloare, in paza unor ageamii ). Insa acesti pioni politici au fost atat de naivi si atat de increzatori in istetimea proprie, incat au cazut in cursa multor concerne si retele financiare straine interesate. Acesta este adevarul crunt al economiei de piata, daca nu esti in stare, trebuie sa te tii departe de acest joc, sau sa fii foarte precaut. Luati exemplul altor conglomerate economice din Vestul Europei. Foste concerne germane, austriece, etc., au fost atacate economic si au trecut in stapanirea altor concerne din Anglia, China, Rusia etc. Asta nu inseamna ca acesti noi stapani sunt ostili sau doresc distrugerea statelor respective. Asta inseamna doar, ca in economia de piata exista castig dar si pierdere. ==== Romanii au pierdut totul intr-un timp foarte scurt. Si asta numai datorita imaginii distorsionate care o au despre ei insisi, ca ar fi destepti. ==== Pe de o parte noi romanii ne credem destepti, pe de alta parte, atunci cand desteptaciunea noastra nu se confirma, injuram si ponegrim pe aceia in fata carora am pierdut. ==== La fiecare dintre punctele pe care le-ati atacat in eseul dvs., se poate construi si un scenariu, in care Statul si poporul roman ar fi iesit invingator. Scrieti va rog si acest eseu, si atunci veti scoate adevaratul adevar la lumina.

    RăspundețiȘtergere
  11. anonim sau om fara de Tara!te cunoastem de mult...din vremea in care aceeasi minte bolnava o foloseai sprijinind invazia in Dacia!te cunoastem din vremea tradarii lui Magnum Dacicus,a lui Horea,Avram Iancu, Alexandru Cuza,otravirii lui Mihai Eminescu,impuscarii lui Iorga,Antonescu,Ceausescu...,te cunoastem.Manipularea pe care incerci s-o faci ,n-o sa te ajute pre mult.Istoria celor 23 de ani este traita de noi si o constatam.Catalin a facut o analiza pertinenta a acestor ani.Nu cunosc perioada din Istoria Romaniei in care Tara sa fi devastata mai rau.Este foarte greu iesim , dar nu imposibil.Daca romanii se vor trezii si vor constientiza ca majoritatea politicienilor si tote partidele care l-au condus, poarta vina starii actuale,nu se vor lasa manipulati de intreaga mass media in spatele careia stau cozile de topor straine de neam si Tara nimic nu este pierdut.Unde sunt intelectualii Tarii!? s-au vandut toti!"Un zvon,din sat in sat strabate,Si da poporului curaj,El pleaca-n valuri tulburate ,Si se intreapta catre BLAJ;Sunt preoti si mireni cu totii,Manati de acelasi IDEAL In fruntea tuturora MOTII,Mandria mandrului ARDEAL.nU CREDETI CA S-AR PUTEA SA MAI APARA UN ZVON!?

    RăspundețiȘtergere